Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazăre către constănțeni: "Dacă vreți să mă mai alegeți bine, dacă nu iarăși bine"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 aprilie 2012 ·

Primarul Constanței, Radu Mazăre, nu are nicio emoție în privința alegerilor locale din iunie."Sunt foarte relaxat în privința candidaturii", a declarat, astăzi, Mazăre, precizând că după 12 ani de administrație publică nu mai este "disperat după funcție". Sursa: CODRIN PRISECARU

"Voi candida din nou. Dacă în toate sondajele am 60, 70 şi ceva la sută, înseamnă că nu e mult. Chiar cred că am făcut multe lucruri. Probabil că asta generează şi scorul ăsta, că nu generează dansurile, fetele, cluburile un scor de 60-70 la sută în alegeri, ci treburile făcute. Cu toate că sunt foarte relaxat în privinţa candidaturii, am spus-o vorbind şi cu constănţenii: «Dacă vreţi să mă mai alegeţi bine, dacă nu iarăşi bine».Nu mai sunt disperat după funcţie, după 12 ani de administraţie", a declarat Radu Mazăre, astăzi, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro Tv.

Primarul Constanței a mai spus că un candidat independent nu ar avea șanse, pentru că pe constănțeni nu îi interesează "bătălia" edilului cu partidele din Consiliu Județean, ci doar lucrurile ce le-ar aduce bunăstare.

Nu vrea să îmbătrânească ca Iliescu în politică

"Am intrat în politică pentru că am fost ziarist. E ca la un meci de fotbal, e uşor să comentezi când stai în tribună, că ala a făcut aşa, ce-aş fi făcut eu în locul lui. Văzând ca ziarist, doar criticând, că nu pot să mişc lucrurile, am decis să intru în politică. Am intrat ca deputat, nici de acolo nu puteam să mişc lucrurile şi am spus: domn'e, eu cred că, dacă aş fi primar, aş putea să mişc şi să fac într-adevăr ceea ce cred. Şi aşa am ajuns primar. Dar nu vreau să îmbătrânesc ca Iliescu din politică", a mai spus Radu Mazăre, care va candida din nou pentru funcția de primar al Constanței, pe care o deține din 2000.

Totodată, Mazăre a admis că are o avere de peste un milion de euro, nu are nicio casă în Brazilia,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°