Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda şi calea redresării economice a Europei

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Irlanda preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene săptămâna aceasta, în timp ce drumul nostru spre redresarea economică este trasat clar,

Acestea nu sunt vremuri uşoare pentru Europa - nici pentru Uniunea noastră - când încă se mai fac simţite efectele crizei economice. UE continuă să facă faţă întrebărilor dificile referitoare la moneda unică, iar economia europeană se străduieşte să ofere locuri de muncă şi condiţii bune de trai pentru popoarele noastre. Prea mulţi tineri europeni nu au un loc de muncă - o provocarea căreia Uniunea Europeană pur şi simplu trebuie să-i facă faţă.

Pentru Irlanda, experienţa ultimilor ani a fost deosebit de dificilă. Cu toate acestea, tocmai datorită acestei experienţe ne aflăm acum în poziţia oportună de a prelua sarcinile Preşedenţiei odată cu intrarea în 2013. Tema prioritară a Preşedinţiei noastre este clară - stabilitate, locuri de muncă şi creştere economică.

Irlanda nu numai că a înregistrat progrese enorme pentru refacerea stabilităţii economice şi financiare, dar a reuşit de asemenea să relanseze creşterea economică. Un element esenţial al progresului nostru a fost faptul că am avut o strategie pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă şi credem cu tărie că aceeaşi logică este valabilă şi pentru Europa.

Economia Irlandei a revenit la creştere economică datorită sporirii exporturilor şi intensificării competitivităţii. Reducem în mod constant deficitul public şi suntem pe drumul cel bun în a atinge ţinta de deficit (sub 3%) până în 2015. Băncile noastre au fost recapitalizate la timp şi sub costul aşteptat. În timp ce în urmă cu doi ani Irlanda fusese exclusă de pe pieţele financiare internaţionale, în 2012 am emis certificate de trezorerie şi obligaţiuni în valoare de 7 miliarde de euro, iar randamentele au scăzut la fiecare emisiune de obligaţiuni. Anul aces

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 54 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Joe Biden face prima sa vizită de stat în Franța. Va participa și la comemorarea Debarcării în Normandia, din 6 iunie

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Statelor Unite face prima sa vizită de stat în Franţa. Joe Biden va fi la Paris în 8 iunie la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, a anunţat joi, 30 mai, preşedinţia franceză, conform AFP. Vizita va fi precedată de comemorarea a 80

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°