Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Butoiul şi cercurile

Publicat in Revista22, marți 7 august 2012 ·

Efortul de rescriere şi reinterpretare a istoriei, mai ales în zonele contaminate de propaganda istorică a regimurilor comuniste, este departe de a-şi fi secat (re)sursele.

Mark Solonin pare a fi un istoric rus cu mult nerv şi tupeu, pe măsură ce efortul său istoriografic merge în direcţia dă­râ­mării miturilor construite cu multă migală de istoricii-propagandişti sovietici de-a lun­gul unor bune decenii (după 1945 până prin anii 1980). Efortul acestora din urmă – ştim bine cum istoricii în timpul re­gimurilor comuniste nu scriu de capul lor şi au nevoie să le fie trasate direcţii clare de cercetare – s-a concentrat asupra gă­sirii unor justificări plauzibile pentru de­zastrul militar suferit de Armata Roşie în vara anului 1941. Mark Solonin a publicat volumele Pe aerodromurile ce par ador­mi­te (2006), 25 iunie: inconştienţă sau agresiune? (2007) sau Istoria falsă a Ma­relui Război (2008). Nu am fi crezut că în Rusia lui Putin, care pune atât de mult ac­centul pe amalgamarea tradiţiilor im­pe­riale (indiferent dacă sunt sovietice sau ţariste, peu importe, atât timp cât îl le­gi­timează pe Putin), a subzistat o astfel de libertate de expresie care atacă în plin toc­mai sistemul de mistificare care stă la baza unor astfel de regimuri autoritar-im­pe­riale.

Volumul publicat recent la Edi­tura Po­li­rom – Butoiul şi cer­curile. 22 iunie 1941 sau când a început Marele Război pen­tru Apărarea Patriei – re­pre­zintă o ra­dio­grafie necruţătoare a eşe­cu­rilor devastatoare pe care le-a suferit Ar­mata Roşie şi, în general, întreaga so­cietate sovietică, în urma atacului prin sur­prindere asupra Germaniei naziste. O întreagă istoriografie se leagă de însuşi acest cuvânt: surprindere (dacă a fost în­tr-adevăr luată prin surprindere URSS sau nu)1.

În concepţia lui Solonin, „spre sfârşitul anilor’50 s-a cristalizat acea versiunea finală“ a felului cum s-

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 37 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 21 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°