Tot Cadu şi Piccolo vor face legea în Gruia şi de-acum încolo. Căpitanul portughez al "feroviarilor" a fost reabilitat de Petre Grigoraş, iar Piccolo, ofertat de Verona, va rămâne la CFR până în iarnă. „Nu au venit întăriri în apărare”, a spus tehnicianul, care se vede nevoit să improvizeze în defensivă.
CFR suferă în apărare, după cum o arată statistica din actualul sezon: clujenii au încasat 10 goluri până acum în campionat. Cu toate acestea, şefii clubului nu au reuşit să aducă niciun fundaş pe finalul perioadei de mercato. Astfel că speranţe sunt puse tot în vechea gardă. Cadu, blamat de unii dintre fani pentru evoluţiile slabe din ultima perioadă, a trecut peste pasa proastă iar Petre Grigoraş îi acordă credit total căpitanului. "Cadu s-a prezentat foarte bine şi în această perioadă de pregătire, nu am nimic ce să-i reproşez. El este un subiect mai delicat, toată lumea a sărit pe el dupa episoadele recente şi orice cuvânt a scos s-a interpretat într-un fel sau altul", a explicat tehnicianul de la CFR Cluj.
Velayos a rămas în continuare fără o dublură pe postul său. Grigoraş i-a utilizat în amicalul cu Braşov pe Maftei şi pe Hora pe poziţia de fundaş dreapta. Piccolo, în ciuda ofertelor, va rămâne la CFR până în iarnă când va intra în ultimele şase luni de contract. "Din câte ştiu, a avut ceva oferte, dar nu s-au materializat. Am vorbit cu el şi va rămâne sută la sută la noi, cel puţin până în iarnă", a spus Grigoraş.
Următorul meci al echipei pregătite de Petre Grigoraş în Liga 1 va fi jucat pe Cluj Arena, împotriva rivalei locale Universitatea.