M-am uitat în jurul meu. Curtea bisericii era plină ochi de lume. Şi strada la fel. Nu plângeau doar cei din cortegiul funerar - rudele şi prietenii tinerei femei care părăsea acest tărâm. Mai toate muierile din vecinătatea bisericii plângeau de se zdruncina cămaşa pe ele. Plângea şi mama, cu bărbia-n mâini.
Stătusem trează cu o noapte înainte, cu ochii căscaţi în televizor. Fusese "noaptea de video" la care ne înghesuiserăm într-o garsonieră din Mazepa vreo 12 oameni avizi de senzaţiile tari ale "Coşmarului din strada Elm". Văzuserăm "pe bandă rulantă" 12 ore de film: thriller, horror, science-fiction. Ca un făcut, băiatul care se ocupa cu procurarea casetelor video uitase să ne facă rost şi de-o comedie cu care să ştergem, la urmă, din angoasele căpătate pe motiv de Freddy Krueger ori Casa bântuită.
În drum spre casă, mă lua cu frig chiar sub lumina orbitoare a soarelui de vară, ridicat de la pământ, ia, aşa, cam de vreo două suliţe, cum zicea bunica, Dumnezeu s-o ierte!, când erau ceasurile cam 10:00, 11:00 ale dimineţii. Mi se părea că toate grozăviile ce le văzusem erau în faţa mea, în spatele meu, la stânga şi la dreapta mea. Numai ce adia vântul prin copacii de pe strada mamei şi mie mi se părea că-i fantoma din pădure care vrea să-mi fure spiritul. Brrrr! Inima-mi bătea iepureşte şi chiar am rupt-o la fugă, făcându-mi cruce cu limba-n cerul gurii şi zicându-mi în gând "Tatăl nostru". Odată ajunsă în faţa porţii casei părinteşti, am bătut şi trei cruci mari, cu faţa întoarsă toată către biserica de peste stradă. Adormisem greu abia după-amiază, răpusă de oboseala acumulată după mai bine de 36 de ore de nesomn, şi dormii până a doua zi, când soarele era în înaltul cerului.
M-a trezit jalea a moarte izvorâtă din tromboanele unor lăutari. Prin fereastra deschisă ajungeau până la mine şi tânguirile bocitoarelor: "Unde te-ai du
