Directorul Antenelor a fost pus in libertate. Cum, de altfel, era si normal. Dispretul unui procuror si al unui judecator, fata de libertatea omului si fata de procedura penala, a fost invins, fara drept de apel, de un complet format din trei magistrati. E normal si este bine ca, in absenta vreunor probe, cat de cat concludente, conform carora Sorin Alexandrescu ar prezenta un pericol social, el poate fi anchetat si apoi judecat, daca e cazul, in stare de libertate. Numai ca, pe fond, cazul in sine trebuie analizat si dintr-o perspectiva diferita.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Cum s-a ajuns la abuzul arestarii? Este doar o intamplare faptul ca, in urma unei dispute cu caracter comercial, prin ridicarea sa cu mascati si prin tot ce a urmat pe parcursulu unei saptamani, s-a incercat de fapt punerea la zid a Antenelor sau operatiunea a fost deliberata? Si daca da, face ea parte dintr-un plan mai vast?

Pentru a raspunde acestei intrebari, fara tentatia de a intra in vreun scenariu al conspiratiei, este obligatoriu sa rememoram, pe scurt, anumite evenimente care au avut loc pe parcursul regimului Traian Basescu. Vom semnala, in primul rand, faptul ca, pe parcursul celor noua ani, dupa stiinta mea cel putin, cazurile in care jurnalisti sau patroni de ziare au fost condamnati pentru coruptie sau santaj pot fi numarate cel mult cu degetele de la o mana. Ceea ce nu este deloc onorabil pentru presa, dar, totusi, inseamna prea putin pentru a vorbi despre un fenomen. Sa ne gandim, in tot atatia ani, cati procurori au fost condamnati, sau cati judecatori, sau cati politisti, sau cati oameni de afaceri, sau cati politicieni. Ce demonstreaza rationamentul de mai sus? Ca, in mod cert, nu avem de-a face in presa cu un fenomen al santajului. Si asta in ciuda faptului ca au existat politicieni, reprezentati ai regimului Traian Basescu, in frunte cu acesta, car