Concurenţa cu pescarii de la Dunăre, care prind peşte „gratuit", fără investiţii, obligă patronii de exploatări să îşi amortizeze cheltuielile din pescuitul de agrement.

La Galaţi, pescuitul de agrement se află într-o ascensiune fără precedent, devenind fenomen. „Secretul" ne-a fost explicat recent de prof. univ. dr Neculai Patriche, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică şi Acvacultură (ICDEAA) Galaţi. Profesorul spune că acest fenomen e efectul concurenţei pe piaţă a peştelui prins în Dunăre „gratuit", fără investiţii în resursa piscicolă, cu peştele produs în exploatările ale căror proprietari îşi amortizează investiţiile prin taxele pentru pescuitului sportiv.

„E mult mai uşor să merg la malul Dunării, să pescuiesc, să traulez şi să scot peştele cu efort economic mic, pentru că nu plătesc nimic la resursă din cauză că acel peşte creşte singur, şi mă duc şi dau peştele la patronul care mă stăpâneşte cu o anumită sumă, de la 4 la 7 lei. Iar acela vinde peştele la piaţă cu un preţ dublu. Cu 15 lei. Iar dacă vine să îl cumpere de la mine din fermă, patronul de magazin îl cumpără cu 11 lei, pentru că eu investesc muncă, introduc tehnologie, am consumuri, cheltuieli pe care trebuie să le acopăr. Să vină la mine să cumpere cu 11 lei, să mai pună el 1 leu şi să vândă pe cantitate ca să aibă absorbţie pe piaţă?

Nu, pentru că el a observat că piaţa poate să îi absoarbă o anumită cantitate de peşte. La un preţ mare înseamnă o cantitate mai mică, iar asta înseamnă că nu mai are nevoie de serviciul din acvacultură, pentru că îl găseşte «moca» în Dunăre, iar profitul e dublu. Cei din ferme, care erau producători, pot vinde şi ei prin magazinele specializate, la concurenţă. Ca să reducă din cheltuieli, au scăzut producţiile cu tehnologii moderne şi au transformat exploatarea respectivă într-una în care s-a introdus c