Fratele "pierdut" al senatorului democrat, candidat la fotoliul de la Casa Albă, Barack Obama, a fost găsit în Kenya, trăind într-o colibă, la periferia capitalei Nairobi.
Fratele "pierdut" al senatorului democrat, candidat la fotoliul de la Casa Albă, Barack Obama, a fost găsit în Kenya, trăind într-o colibă, la periferia capitalei Nairobi.
Ziariştii italieni de la Vanity Fair au luat urma lui George Hussein Onyango Obama, fratele mai mic, de fapt fratele vitreg, al senatorului democrat, candidat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, despre care acesta pretinde că nu mai ştie nimic. George Obama are 26 de ani, este cel mai mic dintre fraţii vitregi ai senatorului american şi a fost găsit în Kenya, într-o localitate mizeră, Huruma, în apropiere deperiferia capitalei Nairobi. El trăieşte într-o colibă, în sărăcie lucie.
VIAŢA CU UN DOLAR. "Nimeni nu ştie cine sînt", s-a confesat George reporterilor de la Vanity Fair. "Trăiesc aici cu mai puţin de un dolar pe lună", a continuat el, arătîndu-le o colibă de 2 metri pe 3, ai cărei pereţi interiori sînt "căptuşiţi" cu postere ale giganţilor fotbalului italian de la AC Milan şi Inter, lîngă care e desfăşurat un calendar cu plaje exotice din toată lumea. În "zestrea" lui George există şi un ziar cu faimosul său frate din America, pe prima pagină. Sînt fraţi de tată.
RUŞINAT. Lui George îi e ruşine că e sărac şi spune că atunci cînd cineva îl întreabă dacă are vreo legătură cu senatorul american el spune că este doar o coincidenţă de nume. De zece ani, George trăieşte într-o mizerie cruntă. Acum, are ceva speranţe să se mai redreseze, pentru că va urma cursurile unui colegiu tehnic. Cu Barack s-a întîlnit de două ori. Prima dată, cînd avea 5 ani, iar a doua oară, în 2006, cînd senatorul american a vizitat Nairobi. Atunci au vorbit cîteva minute, ca doi străini.