Trebuie să fie o glumă, Nene Iancule! Cum adică, numai 160 de ani de când te-ai ivit în lumină – haimana de geniu din satul Haimanale, când tu rămâi contemporan cu tot ce-i românesc între inocenţă şi cameleonism! Cum adică, un secol de când te-ai stins sub un cer vegheat de-aceleaşi stele şi totuşi nu la fel cu cel care ne ştie legaţi de un pământ ca o grădină în care-şi află loc şi floarea de colţ, şi buruiana, egal luminate de soarele din gând? Ne-ai lăsat în dar puterea de a râde fericiţi, într-o bogăţie de duh care seamănă cu promisiunea aceea de a ajunge în împărăţia cerurilor, cu o scurtă escală prin lumea-teatru în care ne prinde de minune rolul de spectatori. Dar noi, anonimii deprinşi cu scena ca o lume, continuăm să ne deghizăm în Mitici, Caţavenci, Vete, Miţe, Joiţice, Tipăteşti şi Pristandale, ca tot atâtea mangafale din carnaval cu dandanale şi scrisorele de amor în care necrezut rămâne doar evidentul adevăr. Ne-ai mai lăsat, plecând din lumea asta, semn că-ntre landul gureşei superficialităţi şi prăpăstiile din suflet se întinde linia implacabilă a năpastei ca măsură a puterii noastre de a îndura, ca ecou al tragediei în care se vor fi amestecat cândva şi nişte zei dintr-un Olimp în care se vor fi simţit cam exilaţi – marionete în mâinile Marelui Păpuşar care ţine chiar universul în degetul Lui mic... Deloc întâmplătoare, prin urmare, noua adaptare radi Publicitate ofonică a dramei Năpasta în regia artistic semnată Dan Puican, a cărei premieră (decembrie 2011) a prefaţat „Anul I. L. Caragiale“, ca pentru a ne aminti (de parcă n-am şti îndeajuns!) că pe lume mai sunt şi drame. Şi-a fost în ziua aceea de decembrie fără ninsoare, în cadrul audiţiilor de luni „Ne auzim la Majestic“, sub egida Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic şi Ramada Majestic, un regal teatral – „Năpasta“ de I. L. Caragiale, cu, în roluri de mare fo