Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartiere fără şcoală, dispensar sau transport în comun au preţuri de lux

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Zonele scumpe le oferă cumpărătorilor puţine servicii şi facilităţi, deşi preţurile locuinţelor au crescut. Agenţii imobiliari consideră că valoarea unui imobil într-un cartier fără dispensar, transport în comun sau grădiniţe ar trebui să fie mai mic.

Citeşte şi:

Doar 20 de auditori vor elibera certificatul energetic obligatoriu

Mulţi dintre reprezentanţii firmelor de imobiliare din Arad văd o anomalie a preţurilor pentru casele scoase la vânzare. În cartierul Subcetate de exemplu, care nu oferă nicio utilitate localnicilor, şcoală, transport în comun sau grădiniţă, preţul locuinţelor a început să crească în detrimentul zonelor cu toate aceste facilităţi. „Mi se par absurde preţurile caselor din zona cartierului Subcetate, în afară de faptul că e o zonă liniştită. În vreme ce în Vlaicu de exemplu preţurile apartamentelor variază, noile cartiere care încep să se dezvolte sunt destul de scumpe”, a declarat Monica Platon, administratorul unei societăţi de imobiliare.

Unde au explodat preţurile

Astfel, în vreme ce în Micălaca un apartament de trei camere se vinde cu 40.000 de euro, în Subcetate, preţul ajunge la 69.000 de euro. Dacă zona centrală a Aradului reprezintă cea mai bănoasă afacere în imobiliare, cartierele precum Micălaca sau Vlaicu sunt „pestriţe” în privinţa preţurilor. „Zona centrală rămâne cea mai scumpă la capitolul locuinţe. Cea mai scumpă zonă din cartierul Micălaca, este zona 300, mai ales că e malul Mureşului în zonă, ceea ce creşte preţul imobilelor.

Cât privesc noile cartiere care nu deţin facilităţi precum şcoală sau transport în comun, preţurile au explodat faţă de alte zone”, a spus Marian Suciu, reprezentantul unei firme de imobiliare din Arad.

Preţuri în funcţie de zonă

În cartierul Verde, o casă de 87 de mp costă 52.000 de euro, în timp ce în Subcetate, preţul poate ajunge şi la 60.00o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 10 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°