Creierul şi măduva spinării sunt acoperite de un înveliş numit meninge, format din trei foiţe, dura mater, arahnoida şi pia mater. Între aceste organe şi membrana meningeală există un strat de lichid, numit lichidul cefalorahidian. Atât meningele, cât şi lichidul cefalorahidian exercită un rol protector asupra delicatelor structuri ale sistemului nervos. Meningita este inflamaţia meningelui, o afecţiune gravă, care poate pune, uneori, în pericol viaţa sau se poate solda cu complicaţii şi sechele.

Dacă infecţia se extinde la creier se produce meningoencefalita. În imensa majoritate a cazurilor, meningita este de natură infecţioasă, putând fi produsă de un număr mare de bacterii sau virusuri sau, mai rar, de paraziţi şi fungi. În mod excepţional, meningita este neinfecţioasă, fiind generată de unele reacţii alergice la medicamente, neoplazii sau de alte afecţiuni sistemice, cum ar fi lupusul.

Multe şi periculoase

Meningitele virale sunt mai frecvente, dau forme uşoare sau medii de boală, sunt mai răspândite vara şi la începutul toamnei şi apar mai des la copii. Cele mai incriminate sunt enterovirusurile, dar şi virusul herpetic, virusul varicelei sau al oreionului. Meningitele bacteriene sunt mai rare, dar din nefericire mult mai grave şi apar mai ales în sezonul rece (iarna şi începutul primăverii). Cei mai întâlniţi germeni sunt pneumococul, meningococul, Haemophilus Influenzae, streptococul de grup B, enterobacteriile etc. Spuneam că meningitele sunt în esenţă boli infectocontagioase. Pneumococul şi meningococul, de pildă, ajung în faringe sau în căile respiratorii de obicei pe cale aeriană sau prin obiecte contaminate, apoi, pe cale sanguină, ajung la meninge. Infectarea se mai poate face şi direct, de la un focar infecţios sinusal, fie otic, în cazul traumatismelor sau al malformaţiilor locale. În cazul enterovirozelor, care infec