Este o fire caldă, ale cărei vorbe îţi mângâie sufletul. Este medic de 30 de ani, domeniul său de activitate fiind neuropsihiatria infantilă. Personajul principal al interviului de astăzi este medicul Ana Fianu. Înainte de a intra la facultate, timp de un an, a lucrat ca asistentă medicală la Secţia de nou născuţi din cadrul spitalului din Focşani, dar nu a vrut să rămână la acest nivel, aşa că a intrat la Facultatea de medicină. Practica a făcut-o la Clinica de copii de la Socola, aşa că a ales ca specializare neuropsihiatria infantilă. Este bucuroasă că nu a omorât pe nimeni de-a lungul carierei sale şi că a avut grijă de sufletele multor copii şi adulţi, căci lucrează şi cu părinţii copiilor. Cu o familie fericită şi o carieră de succes, în puţinul timp liber se relaxează citind.
Reporter: De cât timp sunteţi medic?
Medicul Ana Fianu: Am terminat Facultatea de Pediatrie în 1980 şi am beneficiat, în ghilimele, de trei ani de stagiatură la Spitalul din Focşani, câte şase luni în fiecare specialitate. În 1983 am terminat stagiatura şi am început şi specialitatea. Deci, sunt medic de aproape 30 de ani.
Rep.: Unde aţi făcut facultatea?
A.F. : În Iaşi. M-am căsătorit în timpul facultăţii, când am terminat facultatea aveam băiat de 3 ani. A fost greu, nu a fost simplu deloc. Dacă stau şi judec în urmă, eu sunt ce sunt datorită părinţilor mei şi a soţului, deoarece ei au dus, la un moment dat, tot greul, ei au contribuit substanţial la dezvoltarea mea.
Rep.: De ce Medicină? Cine v-a îndrumat să daţi la Medicină?
A.F.: Am ajuns la Medicină, cred că din greşeală, mai exact nu am intrat la facultatea pe care am vrut-o. Eu am vrut Chimie Industrială, dar nu am intrat, drept urmare am ales Şcoala Sanitară, am lucrat în Spitalul din Focşani un an, ca asistentă medicală la Nou Născuţi, pentru că am făcut Ş