Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua lui Dutu. Sau nu

Publicat in Ziua Constanta, luni 14 aprilie 2008 ·

De astazi, batalia pentru presedintia Consiliului Judetean Constanta va lua o alta turnura. Cu varsare de sange, cum se spune. Pentru ca, astazi, Biroul Permanent National al Partidului Democrat-Liberal se va reuni sa rezolve ce nu s-a putut vineri. Atunci, toate organizatiile judetene s-au intrunit in Capitala, ocazie cu care PD-L si-a prezentat candidatii pentru primariile resedinte de judet si pentru consiliile judetene. Numai ca, la Constanta, nu a fost sa fie. Si doar senatorul Dorel Constantin Onaca a fost confirmat pentru a candida la primarie, ca sa il dea jos pe Radu Mazare. Candidatul care sa-l dea jos pe Nicusor Constantinescu nu a fost stabilit. Si asta, chiar din cauza unor scenarii regizate chiar in interiorul partidului democrat. Adica, de colegii lui Dutu. Cu participarea unora dintre oamenii din cadrul Partidului Social Democrat, filiala Constanta. Orchestrati chiar de mai-marii organizatiei. Tinta era una singura: eliminarea lui Dutu din competitie. Numai ca, astazi, este posibil ca totul sa fie dat peste cap. Pentru ca, dupa cate se aude prin partid, pe la varfuri, chiar presedintele Romaniei, Traian Basescu, ar fi spus DA pentru ca Dutu sa intre in competitie cu Constantinescu. In felul acesta i se recunosc meritele pe linie de partid, dar si diferenta dintre el si cei care au incercat sa-l darame de pe un podium pe care l-au instalat colegii sai, de-a lungul anilor. Azi, Dutu nu mai este cel din 2000, cand a inceput sa se plimbe de la un partid la altul. Acum este, cum se spune, altul. Si este singurul in PD-L care s-ar putea bate, pentru presedintia CJC, cu Nicusor. Si CJC nu ar ajunge, din nou, pe mana PSD. Eu nu am nimic cu ceilalti contracandidati ai actualului presedinte, indiferent pe listele carui partid sunt. Dar putini sunt cei care il vor putea incolti si ii vor crea emotii lui Constantinescu. Care, totusi, este bine cotat, atat in

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 26 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 17 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°