Reorganizarea administrativă, subiect care a stârnit controverse diplomatice şi dispute politice încă de la momentul anunţării, continuă să rămână mărul discordiei între preşedinţie şi opoziţie, liderii USL (Uniunea Social Liberală) respingând ieri ideea unui compromis legat de structura Parlamentului, condiţionat de reducerea numărului de parlamentari la 300.
Preşedintele Traian Băsescu le-a propus ieri liderilor USL, Victor Ponta (preşedintele PSD) şi Crin Antonescu (preşedintele PNL), realizarea unui "compromis", cerând sprijinul opoziţiei pentru reorganizarea administrativ - teritorială a ţării şi revizuirea Constituţiei.
Discuţiile de la Palatul Cotroceni au durat mai puţin de jumătate de oră, timp în care au avut loc mai multe schimburi de replici între preşedinţii PSD şi PNL.
Preşedintele le-a spus liderilor USL că, pe fondul reorganizării administrative în opt mari judeţe şi cu condiţia respectării numărului de 300 de parlamentari, i se pare rezonabilă ideea opoziţiei "de reprezentare a teritoriului într-o Cameră separată". Compromisul este condiţionat de reducerea numărului de parlamentari. "Aţi prezentat un program care vizează crearea celor opt regiuni, practic a opt judeţe conform actualei Constituţii, şi am observat că sunteţi de acord cu numărul de 300, ceea ce lasă loc compromisului, cu atât mai mult cu cât pe fondul reorganizării administrative ideea dumneavoastră de reprezentare a teritoriului într-o Cameră separată mi se pare rezonabilă atât timp cât se respectă numărul de 300 de parlamentari pentru care populaţia a dat un vot", le-a spus preşedintele Băsescu şefilor USL.
Ponta a răspuns preşedintelui că nu are ce compromisuri să facă cu USL, ci doar dialog. Totodată, Victor Ponta a venit cu propunerea formării unui guvern tehnocrat susţinut inclusiv de opoziţie şi declanşarea de alegeri parlamentare anticipate în luna noiem