Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federația Română de Karate Kyokushin a aniversat 25 de ani de practică în România

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Kyokushinul românesc a aniversat un sfert de secol de practică. Oradea a jucat un rol important în extinderea mişcării kyokushin în România. Federaţia Română de Karate Kyokushin a luat fiinţă la Oradea şi a avut ca preşedinţi doi orădeni, pe Alexandru Chirilă şi pe fiica acestuia, Anca Wallmen. Oradea a dat sportivii români cu cele mai bune performanțe în kyokushin, la nivel mondial.

În kyokushin cel mai important este spiritul, adică colțișorul acela din minte care nu te lasă să renunți atunci când fiecare celulă din corpul tău vrea să se dea bătută din cauza unei false senzații de epuizare. Sub această deviză s-a derulat și Stagiul Național de Vară de la Băile Felix, din acest weekend. Stagiul aniversar a adunat sute de practicanți de la toate cluburile din țară și a fost condus de Shihan Satoshi Yui, 5 dan, fost instructor la Honbu Dojo, în perioada în care fondatorul Kyokushinului trăia. "Și pentru o persoană este dificil să practice karate timp de 25 de ani, pentru o organizație e și mai dificil să existe timp de un sfert de secol. Dacă nu crezi în cauza ta nu poți să exiști atâta timp", a spus instructorul japonez despre FRKK. "Vreau ca pe viitor organizația să rămână la fel de flexibilă și umilă, ca să poată învăța de la altele și să poată crește, iar persoanele care fac parte din organizație să devină oameni care pot să-și ajute semenii", a mai spus Satoshi Yui.

"Această aniversare nu este o etapă finală ci una de mijloc. Mai avem multe de învățat"

Ioan Pop (foto stânga), pionier kyokushin

Dă CLICK pe poză pentru fotogalerie

Unul dintre pionierii kyokushinului românesc este băimăreanul Ioan Pop. În 1972, acesta i-a trimis fondatorului Kyokushin, sosai Masutatsu Oyama, o scrisoare prin care îşi manifestă dorinţa de a practica acest stil. Câteva săptămâni mai târziu, băimăreanul primeşte cartea de căpă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 6 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°