Mai mult de 60% din ziarele din SUA acordă mai puţin spaţiu subiectelor internaţionale, în avantajul celor despre comunitatea locală şi al editorialelor Situaţia presei scrise americane
Mai mult de 60% din ziarele din SUA acordă mai puţin spaţiu subiectelor internaţionale, în avantajul celor despre comunitatea locală şi al editorialelor
Situaţia presei scrise americane s-a înrăutăţit în ultimii cinci ani. Sute de jurnalişti au fost concediaţi, iar publicaţiile renunţă la subiectele specializate.
Explozia internetului care a făcut informaţiile mult mai accesibile a eclipsat parţial supremaţia ziarelor. În ciuda părerilor editorilor de presă, care spun că publicaţiile sunt singurele capabile să trateze un subiect complex, trusturile nu fac decât să concedieze oameni, să taie bugete şi să reducă numărul de pagini.
Anders Gyllenhaal, senior editor la "Miami Herald", spune: "Globalizarea e complicată. Ce se întâmplă pe un alt continent ne afectează pe plan naţional. Însă pe publicitari nu îi interesează prin ce metodă ajung la public şi dacă toţi vor migra către MySpace, Facebook sau eBay suntem obligaţi să scădem numărul de oameni." Aproape 60% din publicaţiile americane au făcut concedieri în ultimii trei ani, iar procentul cel mai mare se înregistrează în cazul ziarelor cu o audienţă de peste 100.000 de cititori.
În primele şapte luni ale acestui an, ziarele americane au concediat aproximativ 3.000 de jurnalişti, conform World Newspaper Association.
Odată cu aceste concedieri, anumite funcţii au ajuns să fie pe cale de dispariţie. Mai mult de 40% din ziarele americane au mai puţini editori, iar 31% din acestea au micşorat numărul de fotografi.
Redacţiile din străinătate se închid
Pe măsură ce problemele financiare persistă, editorii sunt obligaţi să reducă din numărul de pagini ale ziarelor. Cel mai mult au avut de