Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crescătorii de vaci primesc bani pentru tancuri noi

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 5 noiembrie 2013 ·

Crescătorii de vaci pentru lapte pot primi un sprijin de la Guvern pentru achiziţionarea unor tancuri noi de răcire a laptelui. Ministerul Agriculturii a pregătit un act normativ care stabileşte condiţiile în care crescătorii de bovine vor primi sprijinul financiar. Susţinerea crescătorilor este necesară deoarece din 2014 se schimbă condiţiile pentru comercializarea laptelui şi fermierii vor fi obligaţi să aibă tancuri de lapte dacă vor să îşi mai vândă producţia.

Sprijinul financiar se acordă sub forma unui ajutor de minimis pentru producătorii agricoli, „crescători de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită la nivelul unei comune“. Ajutorul este de maxim cinci mii euro şi poate fi acordat pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui, cu o capacitate de maxim 1000 litri/comună. Fermierii care vor să primească acest ajutor financiar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să facă parte dintr-o formă asociativă constituită la nivelul comunei, în scopul achiziţionării de tancuri de răcire a laptelui, vacile de lapte trebuie să fie înregistrate, iar forma asociativă menţionată trebuie să nominalizeze „o persoană responsabilă cu asigurarea bunei funcţionări a colectării laptelui şi efectuării analizelor privind calitatea laptelui“.Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă

sub forma unei subvenţii de maxim 5.000 euro pentru fiecare formă

asociativă care a solicitat acest ajutor.

Subvenţia va cuprinde „costurile aferente achiziţionării, instalării tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maxim 1000 litri/comuna, instruirii necesare pentru utilizarea acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare“. „În cazul beneficiarilor care achiziţionează tan

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°