Acum, că jocurile sînt făcute – de popor, prin vot –, e cazul să ne oprim un pic din calculul procentelor parlamentare şi să vedem ce probleme de imagine are fiecare dintre liderii care au rămas pe eşichier. De ce tocmai de imagine? Fiindcă de substanţă politică nu putem vorbi, în ultimele luni. Aşadar, în ordine alfabetică:

Crin Antonescu. Aşa cum spuneam şi altădată, e beneficiarul mai tuturor conjuncturilor politice din România ultimilor ani. Problema lui e că nu a ştiut să se ridice deasupra lor, chiar dacă a cîştigat constant. Trăieşte nu într-o contradicţie, ci în mai multe. Prima e că în 2009 a defilat cu „România bunului-simţ“, iar în 2012, cu „România puternică“. Un mesaj civic, în filiaţia tîrzie a Chartei ’77 (răzbunarea defunctului PAC), se bate cap în cap cu un discurs de dreapta anacronic. A doua contradicţie e între tonul luminos de la începutul lui 2009 (mulţi au uitat discursul de la congresul la care a cîştigat preşedinţia PNL) şi obişnuinţa de a ricana acum.

În momentul de faţă, are suficient spaţiu de manevră încît să-şi crească statura. Dacă nu învaţă să facă un pas înapoi şi să uite de scandalurile zilei, e condamnat.

DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie JR, stafia capitalismuluiTraian Băsescu. Nu mai rîde, nu mai e sentimental, ironia lui s-a transformat în sarcasm şi gluma în insultă. Forţa lui de politician e ca pielea de şagri: rezervele îi scad ameţitor, pe măsură ce uzează de ea. Are trei opţiuni. Prima e coabitarea prietenoasă cu USL, care e împotriva a tot ceea ce a predicat pînă acum. A doua, conflictul mizerabil în care îi place tot mai mult să se situeze şi din care nu a mai tras profit nici măcar pe termen mediu, cu atît mai puţin lung, în ultimii ani. În fine, a treia e un proiect generos, un plan politic de perspectivă, născut de consilieri competenţi