Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: PORTRET / Cristian Popa filmează numai hunedoreni fericiţi

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

În cei şase ani de activitate, cameramanul a filmat la peste 300 de nunţi, botezuri şi zile aniversare. Profil

Nascut. 08.01.1978.

Studii. Medii.

Familie. necăsătorit.

Dacă pe vremuri nu se accepta ideea unei nunţi fără lăutari, în zilele noastre nu există nuntă fără lăutari şi cameră de filmare. Fiecare cuplu care se căsătoreşte consideră absolut necesar ca nunta lor să rămână arhivată pe o casetă sau pe un CD. Un film de lung metraj în care mirele şi mireasa deţin rolurile principale şi care va fi „difuzat” ori de câte ori vor dori să-şi aducă aminte de una dintre cele mai importante zile ale vieţii lor. Cristian Popa este unul dintre hunedorenii chemaţi atunci când vine vorba de o filmare la nuntă.

Nunţi care l-au impresionat

„Am început să-mi ofer serviciile în urmă cu şase ani, din motive economice. Practic, o filmare la o nuntă îmi aducea un venit suplimentar. În plus, aveam şi experienţa necesară deprinsă din munca de operator TV pe care o fac de peste nouă ani. Aşa a început totul”, povesteşte Cristian. De-a lungul anilor, hunedoreanul a filmat peste 200 de nunţi. Unele dintre petreceri i-au rămas în amintire. „O nuntă foarte frumoasă am filmat la Borşa, în judeţul Maramureş.

Aici majoritatea nuntaşilor a venit îmbrăcată în portul popular, iar nunta în sine a respectat toate tradiţiile specifice zonei. De asemenea, am rămas impresionat de nunţile făcute de reprezentanţii cultului martorii lui Iehova. Aici, pe durata nunţii, mirele şi mireasa trec printr-o serie de probe de aptitudini. Spre exemplu, mirele este legat la ochi şi traversează încăperea pe a cărei podea sunt aşezate mai multe ouă. Este ghidat de proaspăta soţie care îi transmite, verbal, pe unde să calce. În felul acesta, se testează încrederea în soţie. O altă probă este ca mireasa legată la ochi să-şi recunoas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°