Lyonul îşi dispută supremaţia gastronomică, în Franţa, „luptând” de la egal la egal cu Parisul – şi nu de azi, de ieri, ci de vreo trei sute de ani. Brillat-Savarin, supranumit şi „Prinţul Gastronomilor”, obişnuia să spună: „La cuisine?... Ca c’est quand les choses ont le goût de ce qu’elles sont”. Iar la Lyon mâncărurile au exact gustul acela clamat de Savarin. E şi motivul pentru care cei mai fini gurmeţi ai lumii au proclamat Lyon capitala gastronomiei mondiale. Cu mult înainte să fi apărut în scena festivalurilor şi competiţiilor gastronomice SIRHA, Campionatul mondial de cate-ring şi Bocuse d’Or. Cu mult înainte ca însuşi Paul Bocuse să se fi născut şi cât încă atât de faimosul Auberge du Pont de Collonges era doar un han de răscruce, ţinut de o familie de francezi cu ştiinţa fierberii bucatelor.
Nu vreau însă să vorbim despre marea sărbătoare gastronomică în curs de desfăşurare, în aceste zile, la Lyon (deşi o echipă românească a intrat deja în competiţia internaţională de catering, iar maestrul bucătar Nicolae Nejloveanu a reprezentat ţara noastră în juriul concursului)... Vă propun să ne întoarcem cu câteva decenii în urmă, când, în ciuda faimei sale, Lyonul nu-şi părăsise farmecul provincial, iar orice călător prin urbe putea să se aşeze la masă, într-un han, şi să ceară mâncăruri specifice locului: un consomeu cu măduvioară de vită ori o supă cu afumătură de iepure, o supă cu ouă sau o supă cremă de orz cu unt frecat cu măcriş.
Nu ar fi lipsit de pe masă „les andouilles de Charlieu” (un fel de caltaboşi mai soft, în manieră lioneză), nici un jambon cu nuci ori celebrul cârnăcior de Lyon. Păstrăvul şi crapul, peştii mărunţi de apă dulce, picioruşele de broască, toate vieţuitoarele acvatice găsesc în cetatea lui Bocuse zeci de maniere de preparare: la frigare, în unt de raci, cu smântână, brezate, cu ceapă şi ierburi aromatice... În ce prive
