Pe la începutul anilor '90, şi chiar mai apoi, atunci când occidentalii începeau să descopere România - ţară a tuturor posibilităţilor - nu le venea să creadă ochilor câte fete minunat de frumoase şi pe toate gusturile puteau să vadă pe stradă. Când am ajuns eu în Occident, tot pe la începutul anilor '90, mă tot miram cât de curăţele, dar total insignifiante şi neapetisante erau femeile lor pe stradă, în comparaţie cu reclamele din reviste şi scenele din filme. A rezultat, astfel, inevitabila concluzie că ale noastre sunt mai frumoase decât ale lor, ai noştri fiind oricum, vorba cântecului, "ca brazii".

Ulterior, toată lumea s-a dumirit că româncele - asupra cărora a bătut puternic influenţa orientală - se sulemenesc şi se dichisesc mai mult (adesea abuzând de aur, şuncă şi rimel), spre deosebire de franţuzoaice, nemţoaice, englezoaice, nordice şi sudice care sunt mai pragmatice în ţinută şi înfăţişare, dar cu preţul unei lipse corespunzătoare de sex appeal. Românii, însă, sunt predominant neglijenţi (inclusiv în ceea ce priveşte burta, dinţii, chelia) şi doar arareori mai ferchezuiţi, în comparaţie cu masculii occidentali (îndeobşte francezii), care se prezintă mereu mai îngrijit şi mai cu gust chiar şi când sunt în ţinută casual.

Mioriticele noastre cochetării feminine şi macho-isme cosmopolite descresc însă exponenţial din centrul exclusivist al Capitalei spre periferia fanariot-proletară. În zonele universitare ale Capitalei, într-adevăr, bunul gust face casă bună cu tinereţea, prospeţimea siluetei încă nealterate de ani se conjugă de cele mai multe ori armonios cu cochetăria, dar dacă iei metroul spre periferie, se deschide-o altă lume, care nici felliniană, nici caragialescă nu mai este: pipiţe boite strident şi tanti grase fumând Kent, şmecherei uscaţi în blugi ridaţi, Dorel şomerizat în tricou reşapat, meşterul Costel într-o geacă brumărel, lân