Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta a făcut o minune: Toate hotelurile sunt ocupate!

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 10 octombrie 2013 ·

Pelerinii care nu şi-au făcut din timp rezervare riscă să doarmă sub cerul liber pe perioada şederii la Iaşi. Toate locurile de cazare din oraş sunt ocupate în proporţie de aproape 100%, rămânând libere doar câteva locuri, de regulă apartamente, la preţuri ridicate.

Pentru cei mai norocoşi, singura şansă de a mai prinde un adăpost pe perioada pelerinajului îl mai reprezintă rudele din Iaşi sau bunăvoinţa unor cunoscuţi.

Doar o singură cameră liberă

Toate spaţiile hoteliere din oraş sunt arhipline în aşteptarea Sărbătorilor Iaşilor şi mai ales a sărbătorii Sf. Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Reporterii “Ziarului de Iaşi” au contactat reprezentanţii hotelurilor, pensiunilor şi hostelurilor din muncipiu pentru a vedea dacă se mai poate găsi un loc de cazare pentru pelerinii care nu şi-au rezervat din timp o cameră. Contactat telefonic de reporterii “Ziarului de Iaşi”, responsabilul de probleme de marketing al Hotelului Traian a transmis că gradul de ocupare din prezent este de aproape 100%. “La Grand Hotel Traian, aproape toate camerele sunt ocupate în această perioadă. Cei mai mulţi dintre clienţii noştri şi-au făcut rezervări cu două-trei luni înainte. Alţi clienţi ne-au sunat în urmă cu două-trei săptămâni şi şi-au asigurat un loc de cazare”, a precizat acesta. Aceeaşi situaţie am întâlnit-o şi la Hotelul Unirea. “Camerele hotelului sunt rezervate în proporţie de 99%”, ne-au declarat reprezentanţii Unirea. “Abia după data de 14 octombrie vom avea din nou disponibile câteva camere. Nu avem rezervate camere doar cu ocazia sărbătorilor din această perioadă. O bună parte a clienţilor noştri din prezent sunt veniţi în Iaşi pentru a participa la evenimente private, congrese, conferinţe”, au completat aceştia. De asemenea, în această perioadă, mai toate hotelurile ieşene sunt arhipline, fie că vorbim de Hotel Moldova, Ramad

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°