Decizie Democrat-liberalii nu mai doresc continuarea relaţiilor cu PSD, rupând, rând pe rând, protocoalele de colaborare locală. Majoritatea filialelor PDL nu vor să mai facă echipă cu PSD, punând sub semnul întrebării soarta coaliţiei, înainte ca premierul să ceară în Parlament votul pentru proiectele de reformă. Democrat-liberalii din Constanţa, Dolj, Galaţi, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Sibiu, Maramureş au informat deja conducerea partidului că nu mai vor să continue colaborarea cu social-democraţii, invocând neînţelegerile dintre cele două partide, acutizate în ultima perioadă.
Anunţurile acestora au venit după ce liderii de la centru au dat dispoziţie ca, până la 15 septembrie, filialele să trimită informări privind stadiul relaţiei cu PSD şi să decidă dacă mai vor să colaboreze cu partidul prezidenţiabilului Mircea Geoană.
Conducerea PDL urmează să analizeze informările primite din partea tuturor organizaţiilor, imediat după asumarea răspunderii Guvernului. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat însă că numărul din ce în ce mai mare de cereri de “divorţ politic” din teritoriu nu surprinde, în condiţiile în care “în nicio organizaţie, relaţiile dintre PDL şi PSD nu mai sunt bune”.
“Trebuie să vrem să continuăm însă, pentru că, deocamdată, nu avem ce face, trebuie să ne trecem legile. Coaliţia asta va dura până la un punct, iar asumarea va fi testul major în acest sens!”, a arătat Toader.
De altfel, fractura dintre PSD şi PDL în teritoriu a fost adâncită şi de hotărârea preşedintelui CJ Iaşi, Constantin Simirad, de a se alătura susţinătorilor lui Traian Băsescu. Exemplul său a fost urmat şi de fostul lider al PSD Botoşani, Constantin Conţac.
PSD, hotărât să ignore „dificultăţile“
Analiza privind situaţia coaliţiei din teritoriu, comandată de liderii PDL, şi faptul că majorit