- Social - nr. 234 / 29 Noiembrie, 2013 Vreme de 143 de ani, intre 1775 si 1918, Tara de Sus a Moldovei (Bucovina) s-a aflat sub stapanirea habsburgica. In aceasta perioada autoritatile imperiale de la Viena au promovat o politica sistematica de deznationalizare a populatiei romanesti, mai ales prin actiunea de colonizare a provinciei cu unguri, germani, slovaci, ba chiar si ceangai maghiarizati din Ardeal, iar apoi cu rutenii fugiti in masa de pe mosiile nobililor polonezi din Galitia si Polonia. ,,Frumoasa Bucovina, cu multimea taranilor romani, peste care carmuirea straina a adus ruteni din Galitia si ceangai din Ardeal, poloni si germani, asa ca in veacul urmator romanii erau amenintati sa-si piarda precumpanirea numerica in aceasta regiune din nordul Moldovei ”, scria Ioan Lupas, in ,,Istoria unirii romanilor”(1937). Acelasi proces de deznationalizare a romanilor l-a sesizat si Mihai Eminescu: ,,Proportiunile etnografice au ramas in Bucovina, indeosebi pentru romani, aceleasi care au fost la anul 1775... Astazi (1878) sunt in Bucovina 500.000 de romani. Fara indoiala, astazi ea ar avea o populatie mai mica, dar aproape cu desavarsire romaneasca”(Mihai Eminescu - ,,Bucovina si Basarabia, studiu istorico-politic”,1941). Incercand sa reduca, macar in parte, urmarile catastrofale pentru viitorul neamului romanesc din Bucovina, fruntasii romani bucovineni, in frunte cu Eudoxiu Hurmuzaki, s-au intrunit, in 1848, si au intocmit ,,Petitiunea tarii”, prin care se cerea separarea de Galitia, restabilirea autonomiei provinciei si restabilirea caracterului sau istoric, prin crearea de scoli de toate gradele in limba romana, dar si introducerea limbii romane in viata publica. Cu toate ca cererile lor au fost ignorate de autoritati, constiinta nationala a romanilor bucovineni nu a putut fi ingropata. Un rol important in aceasta directie l-a avut contactul permanent al romani