Vicepreşedintele PDL, Elena Udrea consideră că a fost o decizie inspirată să se retragă din echipa ministerială, împreună cu premierul Emil Boc, având în vedere „manipulările opoziţiei". Udrea a declarat că ar fi părăsit Ministerul Dezvoltării indiferent ce ar fi făcut restul cabinetului Boc.
„A fi ţintă principală, a fi atacată în permanenţă era o mare vulnerabilitate şi o erodare puternică, la care nu mai aveam cum să fac faţă. Hotărârea mea era luată de a nu face parte din Guvernul Ungureanu, pentru a nu-i crea o sensibilitate de la început, pentru a nu da posibilitatea opoziţiei lui Voiculescu să atace noul guvern prin simplul fapt că în acest guvern s-ar fi aflat Elena Udrea", a explicat Udrea, la B1 Tv.
Totodată, Elena Udrea a declarat că era nevoie de un guvern popular şi a susţinut că acest lucru se va vedea şi în sondaje. "Avem un premier care corespunde astazi modelului politic aşteptat de oameni, nu este legat de partidele politice, este tânăr, relativ tânăr, 40 şi ceva de ani, şcolit la Oxford, cu un CV greu", a mai arătat fostul ministru al Dezvoltării.
Udrea a infirmat, de asemenea, şi zvonurile conform cărora va candida la Primăria Capitalei, însă a precizat că PDL "va ieşi foarte curând" cu candidatul la funcţia de primar general.