Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac la Reghecampf: „Nu-și asumă răspunderea”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Tudorel Stoica, fotbalistul cu cele mai multe jocuri disputate în tricoul Stelei și, totodată, căpitanul celei mai bune generații din istoria „militarilor” (cea din anii '80), a dat de pământ cu actualul antrenor și cu conducătorii clubului.

Tudorel Stoica susține că șefii Stelei au „îngropat” echipa prin atitudinea lor. Gigi Becali a tot cerut „Aduceți echipe cu care să jucăm!” și a clamat că-i place „abatorul”. Steaua exact asta a pățit invers: a dat peste adversari buni, care au făcut „tocană” din echipa „roș-albaștrilor”: Stuttgart, cu scorul de 5-1, iar FC Brașov cu 3-1.

„Mi s-a confirmat încă o dată că ceea ce îţi doreşti cu ardoare poţi avea. Steaua a primit adversar peste puterile ei, Stuttgart. Nu am să uit vorbele lui nea Imi, care spunea că nu e bine să îţi faci iluzii ca să nu ai deziluzii. Ironia şi aroganţa care s-a instalat la nivelul conducerii a dăunat şi jucătorilor. În fotbal nu există invincibilitate. Chiar şi când câştigi campionatul, trebuie să rămâi modest. Din păcate, după meciul cu Stuttgart, a venit meciul cu Braşovul. Ceea ce și-au dorit a venit. Să nu uităm că urmează meciul din Danemarca. Totul este posibil, pentru că am fost jucator şi ştiu ce înseamnă când intervine în rândul jucătorilor teama şi frica de rezultat”, a spus Tudorel Stoica, la Digi Sport.

Tudrel l-a pus la zid și pe Laurențiu Reghecampf pentru că a căutat mereu scuze și nu și-a asumat răspunderea ultimelor două rezultate dezastruoase. „În Danemarca nu mai poţi să pierzi. Dacă nu te califici, va fi o dramă. O dramă în rândul jucătorilor şi, mai ales, în rândul suporterilor. Există o mare posibilitate ca Steaua să nu se califice şi sper ca acest lucru să nu se întâmple. Dar când văd că se termină meciurile şi nimeni nu îşi asumă răspunderea... Antrenorul, după meciul cu Stuttgart, nu se considera vinovat. Când pierzi, antrenorul e vinovat”,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 31 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 19 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 22 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 36 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°