Trebuie sa facem regionalizarea pentru ca judetele sunt prea mici, nu pentru ca statul roman ultraierarhizat pe verticala ar fi, cumva, bolnav. Ne pregatim de regionalizare: la 1 ianuarie 2014, Romania va fi capabila sa prezinte Uniunii Europene opt caciuli mari, performante, eficiente in care aceasta sa-si verse contributia. Extrem de incurajator este faptul ca unii politicieni - nu toti, e adevarat - inca nu stiu despre ce vorbesc. Ne bat la cap cu „euroregiunile", probabil pentru ca au convingerea ca tot ceea ce incepe cu „euro-" ne place foarte mult. Are mai putina importanta ca in jargonul comunitar (si nu numai) euroregiune inseamna altceva - acele forme de colaborare transfrontaliera de tipul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, la care judetul Iasi - spre exemplu - participa alaturi de Vaslui si de mai multe entitati de la Est. Il putem urma pe Humpty Dumpty, pentru ca nu conteaza sensurile acceptate ale cuvintelor, conteaza cine e seful. Si mai incurajator este faptul ca dezbaterea se poarta in primul rand pe tema „unde va fi capitala?". Istoria, religia, economia, universitatile, sportul, moda - totul intra in ecuatie pentru a stabili drepturile inalienabile ale unui oras, in detrimentul altora. Ne amintim de nedreptati istorice, de Cuza si de Carol, de Stefan si de Mihai. Ne vedem, in sfarsit, cetateni ai unei capitale, fie ea si una micuta - sau, dupa caz, dublu provinciali. E reconfortant sa poti argumenta, in sfarsit, ca de la Bruxelles ni se cere mai multa centralizare. Trebuie sa facem regionalizarea pentru ca judetele sunt prea mici, nu pentru ca statul roman ultraierarhizat pe verticala ar fi, cumva, bolnav. Nu are rost sa ne punem problema ce competente ale palierului national ar trebui expediate in jos, catre regiune; ne intereseaza ce atributii ar trebui sa preia noile centre regionale de la ghinionistele periferii. Centralizarea inseamna, desigur, ma