Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile şi-au redus pierderile în decembrie, dar au închis anul cu o „gaură“ de 100 mil. €

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 ianuarie 2012 ·

Băncile au raportat anul trecut o pierdere cumulată de 430 de milioane de lei (100 mil. euro), în scădere de la un rezultat negativ de 516 mil. lei în anul anterior, după ce au reuşit să recupereze în luna decembrie jumătate din pierderea consemnată în perioada ianuarie-noiembrie.

Sistemul bancar înregistra o pierdere de aproape 900 milioane de lei (peste 200 mil. euro), dar în decembrie a recu­perat 400 mil. lei ca urmare a diminuării volumului provizi­oanelor şi a restructurărilor de personal.

Pe fondul prelungirii recesiunii economice, bancherii s-au confruntat şi anul trecut cu deteriorarea portofoliilor de credite, fiind nevoiţi să pună deoparte 7 mld. lei pentru a acoperi pierderile din creditele nerambursate. Volumul total al provizioanelor ajungea la 30,6 miliarde de lei (7,1 mld. euro) la sfârşitul lunii decembrie, fiind totuşi în scădere de la un vârf de 31 mld. lei atins în luna anterioară.

Băncile şi-au văzut portofoliile puternic ero­date în peri­oada de criză, fiind nevoite să pună deoparte întreg profitul operaţional pentru a-şi acoperi pierderile din credite neper­formante, iar în unele cazuri acţionarii au fost nevoiţi să vină cu bani de acasă pentru a acoperi aceste pierderi. Spre exem­plu, austriecii de la Erste au adus 100 mil. euro la capitalul BCR la sfârşitul anului trecut, în timp ce Volksbank a adus recent 85 mil. euro la capitalul subsidiarei. Cele două bănci înregistrau după primele nouă luni de anul trecut cele mai mari pierderi conform stan­dardelor locale de conta­bi­litate (RAS), de 542 mil. lei şi respectiv 378 mil. lei.

Creanţele restante şi îndoielnice din sis­temul bancar ajun­geau la 26 mld. lei (peste 6 mld. euro) la sfârşitul anului trecut, cu aproape 7 mld. lei peste nivelul din de­cem­brie 2010. De re­mar­cat că în decembrie restan­ţele au scăzut totuşi cu 600 mil. lei. În ciuda schimbării drastice a co

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 58 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 2 ore
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 49 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°