Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Legende urbane – De ce trebuie să ai grijă ce spui pe Podul Minciunilor

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Unul din cele mai cunoscute obiective turistice ale Sibiului, Podul Minciunilor îşi leagă numele de patru legende, cea mai cunoscută fiind aceea că, la fiecare minciună auzită, podul scârţâie din toate încheieturile, ameninţând să se prăbuşească.

Unul din cele mai cunoscute obiective turistice ale Sibiului, care atrage an de an ca un magnet mii de viziatatori, Podul Minciunilor a fost construit după demolarea caselor ce se întindeau până aproape de Turnul Sfatului, respectiv după anul 1851şi a fost inaugurat în anul 1860, fiind primul pod din fontă din România.

În legătură cu acest loc, circulă patru mari legende. Prima este aceea că podul care leagă Piaţa Mică de Piaţa Huet are urechi şi o putere greu de imaginat, Astfel, la fiecare minciună rostită de cineva când se află pe pod acesta scârţâie din toate încheieturile iar balustrade dă impresia că va cădea în orice moment şi mincinosul se va prăbuşi în gol.

Locul unde fecioarele jurau că sunt neprihanite

O altă legendă extrem de cunoscută spune că, pe vremuri, pe acest pod obişnuiau să se plimbe cuplurile de îndrăgostiţi, care îşi jurau aici credinţă veşnică iar fetele îşi asigurau alesul că sunt neprihănite. Dacă însă în noaptea nunţii se descoperea că au minţit erau târâte a doua zi pe pod, fiind aruncate peste balustradă.

De aceeaşi soartă aveau parte, spune legenda, şi negustorii necinstiţi care veneau la Sibiu. Piaţa Mică era locul în care se ţineau multe târguri şi odată ajunşi acasă unii dintre cumpărători îşi dădeau seama că au fost păcăliţi. Revoltaţi, aceştia se întorceau în piaţă, îi luam de gât pe negustorii mincinoşi şi îi aruncau de pe pod. A doua oară când ajungeau la Sibiu, aceştia se temeau să-i mai înşele pe localnici.

Podul era şi loc de întâlnire pentru cadeţii de la Academia Militară şi fetele frumoase din oraş. Se spune că tine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 26 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 41 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 46 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 34 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°