Avem de hrănit o populaţie în continuă creştere. Agricultura tradiţională nu poate asigura decât parţial cererea mondială de hrană. Este nevoie să reinventăm agricultura, să sporim recoltele. Dar nu acesta ar trebui să fie argumentul pentru cultivarea plantelor modificate genetic. Trebuie să fim prudenţi, să păşim cu grijă în zonele tehnologiilor noi. Tocmai de aceea avem nevoie de rigoarea, de obiectivitatea ştiinţei.

Pentru a obţine recolte cât mai mari este nevoie ca terenurile pe care sunt cultivate plantele să fie lipsite de buruieni. Ele pot fi îndepărtate mecanic, cu sapa. Pentru suprafeţe foarte mici, această metodă poate fi luată în seamă, dar atunci când trebuie să prăşeşti mii de hectare metoda devine mult prea costisitoare şi deci neviabilă din punct de vedere economic. Este nevoie de metode chimice, adică de utilizarea de ierbicide. Dar atât bruienile, cât şi culturile agricole, sunt plante. Ierbicidele le afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică pe amândouă.

Din acest motiv devine interesantă obţinerea unor plante care să reziste foarte bine la acţiunea ierbicidelor, astfel încât după ierbicidare să fie distruse numai bruienile. Ştim că există anumite microorganisme care sunt rezistente la acţiunea acestor substanţe chimice.

Culturile de plante modificate genetic sunt acuzate că ar putea avea un impact major asupra mediului. Vom enunţa numai câteva dintre cele mai întâlnite temeri.

Plantele care se pot apăra singure împotriva dăunătorilor au un avantaj faţă de cele sălbatice, care nu au această posibilitate. Aceste plante, eliberând toxine care ucid insectele, ar putea afecta grav specii de insecte care nu fac parte dintre dăunători. Cele care rezistă la acţiunea ieribicidelor ar putea să îşi transfere genele adăugate artificial către specii înrudite, transformându-le într-un soi se „superbruieni” împotriva cărora nu vom