Cu un buget aproape inexistent, el reuşeşte să facă performanţă la cele patru ramuri ale Secţiei de Modelism: aeromodele, automodele, navomodele şi rachetomodele.
„ADS“: Nu aveţi condiţii şi totuşi aveţi rezultate. Cum reuşiţi?
Petrea Zaharioaia: Este vorba în primul rând despre pasiune. Noi facem acest lucru pentru că ne place. Mergem la competiţii pe banii noştri, ne construim machete din resurse proprii. Sponsorii sunt puţini, iar bugetul de la club este şi el foarte sărac. Cu toate acestea aducem în fiecare an zeci de medalii.
Cum vă descurcaţi în clădirea părăsită?
Am primit această încăpere cu mult timp în urmă de la şcoala de mecanică. Între timp unitatea s-a închis şi doar noi am mai rămas aici. Condiţiile sunt aşa cum sunt, dar în lipsă de alt spaţiu încercăm să ne descurcăm. Iarna este cel mai greu pentru că soba nu prea funcţionează şi trebuie să lucrăm în frig. Şi acum simt la genunchi gerul de iarna trecută.
Câte medalii aţi obţinut?
Numai în ultimii zece ani am adus pentru Bacău peste 750 de medalii, din care 60 sunt la nivel internaţional. Avem rezultate, dar pentru că secţia noastră nu este la fel de vizibilă ca celelalte sporturi şi pentru că modelismul nu este considerat sport olimpic nu primim bani în urma punctelor acumulate.
Cum faceţi faţă în competiţiile mondiale?
Este foarte greu. Străinii au bani şi îşi permit să investească în modele, să cumpere motoare tot mai puternice, care automat ne depăşesc. Noi facem cu ce avem la îndemână. Reuşim însă să-i depăşim la machete. Aici se vede talentul şi migala noastră pe care ei nu le pot cumpăra cu bani.
Cam de cât timp aveţi nevoie pentru a face o machetă?
Cel mai puţin durează un an şi jumătate, dar poate să-ţi ia şi trei sau patru ani. Fiecare detaliu, fiecare parte componentă trebuie bine gândită, asamblată fără cusur