Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazare de patru stele la spital pentru beţivi

Publicat in Adevarul, miercuri 10 martie 2010 ·

Medicii atrag atenţia că vârsta celor care încep să bea este din ce în ce mai mică. Băutura este cel mai ieftin şi accesibil viciu.

Din cei 300 de lei alocaţi zilnic pentru tratarea unui alcoolic, jumătate reprezintă costul spitalizării în regim hotelier. Lunar, aproximativ 250 de beţivi sunt supuşi investigaţiilor medicale. Dintre aceştia, 70 de pacienţi sunt internaţi pentru mai mult de trei zile, iar 150 stau maxim 24 de ore pentru că pleacă acasă după ce le trece starea de rău.

Rezultă că alcoolicii înghit lunar fonduri de 75.000 de lei. Prin comparaţie, un bolnav depresiv cheltuie din bugetul Casei de Asigurări circa 150 de lei. Potrivit medicilor, băcăuanii căzuţi în patima băuturii sunt fie persoane predispuse genetic la acest viciu, ori au devenit alcoolici după ce au abuzat de băutură o lungă perioadă de timp. Percepţia specialiştilor este că alcoolul este cel mai folosit drog, atât din motive financiare, cât şi din cauza mentalităţii românilor.

Alcoolici de supărare

„La predispoziţia nativă pentru aşa ceva se adaugă faptul că este cel mai ieftin drog. Contează mult şi lipsa de educaţie, influenţa anturajului sau dificultăţile vieţii de zi cu zi, sărăcia sau alte motive de dezamăgire“, a detaliat medicul Carmen Covrig, şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Aceasta s-a legat şi de uşurinţa cu care se găsesc motive de a consuma „un păhărel“. „Băcăuanii care ajung la noi tind să bea atât la evenimente fericite, cât şi de supărare. Acest lucru duce în timp la consumul de cantităţi mari şi constante de alcool care, indiferent de felul băuturii, creează dependenţă“, a adăugat Carmen Covrig.

Îngrijorător este, susţin specialiştii, că media de vârstă a celor care trec pragul spitalului din cauza băuturii a scăzut. „Din nefericire, se începe să se bea de la o vârstă dest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 47 minute
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 10 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°