Săptămâna aceasta a avut loc o schimbare de planuri.
Una dintre cele mai importante. Cauza schimbării a fost „Ştiinţă şi Tehnică", o minunată revistă ce conţine pentru el, deocamdată, mai mult poze frumoase şi două-trei poveşti cu dinozauri şi navete spaţiale.
De aici, prin intermediul unui Homo Sapiens trecut de vârsta visurilor, a aflat că NASA (probabil un fel de Consiliu Jedi) a decis că în 2030 va trimite primul echipaj uman spre Marte. Şi că primul om care va pune piciorul pe Planeta Roşie s-a născut deja. Cel mai probabil tocmai împlineşte şase ani. În cel mai pur mod posibil, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, a înţeles că el va fi acela. Câteva lucruri importante le ştie deja. Ştie că acolo nu există oxigen. Că şi acolo există forţă gravitaţională (la fel de misterioasă ca forţa ce îl făcea pe Anakin Skywalker cel mai puternic). Că are nevoie de costume spaţiale. Câteva date a aflat şi despre navetă. Are schiţele iniţiale. De aceea a şi pus un semn la paginile 44-45 ale revistei, pentru ca din când în când să mai arunce o privire asupra lor.
Pregătirea a început deja. Cu una dintre cele mai importante lecţii. Numele acesteia este „Eu sunt". Se joacă în drum spre grădiniţă, dimineaţa, în timp ce merge pe lângă câinii vagabonzi, pe lângă adunătorii de fier vechi, pe lângă cele şase baruri puse în şir indian înaintea trecerii peste calea ferată. În timp ce ocoleşte pavelele stricate ce abia au fost puse de primar (un fel de personaj care nu are loc în nicio poveste). Dar toate acestea nu există în jur, căci „Eu sunt Marte", iar însoţitorul răspunde, poate prea lent pentru imaginaţia lui: „Eu sunt lumina soarelui". Şi jocul continuă cu fremătare. „Eu sunt frunză"-„Eu sunt energie", „Eu sunt viaţa"-„Eu sunt cel mai important lucru", „Eu sunt iubire"-„Eu sunt tot".
Din hotărârea „primului om care va pune piciorul pe Mar
