„Merit să sufăr”. În general, suntem motivaţi să menţinem pentru o perioadă cât mai lungă sentimentele bune şi plăcute, iar pe cele negative încercăm să le reducem sau să le eliminăm complet. Totuşi, lovindu-se de unele experienţe de viaţă, persoanele se concentrează mai mult pe menţinerea şi intensificarea unor sentimente şi trăiri negative – de exemplu, ascultarea repetată a unor melodii triste după o despărţire.

Studiile arată că persoanele cu o stimă de sine scăzută nu vor fi motivate să repare aceste stări întunecate. Există şi o explicaţie a acestui comportament: indivizii cu o stimă de sine scăzută şi o imagine despre sine distorsionată se simt mai confortabil în situaţii similare şi în consens cu propriile păreri despre sine. Şi mai clar, o stimă de sine scăzută este slab motivată să caute stări pozitive şi plăcute, deoarece acestea nu sunt în concordanţă cu imaginea negativă proiectată de ea şi pentru că pur şi simplu nu merită să se simtă bine.„Suferinţa mă va face o persoană mai bună”.

Durerea este mai mult decât o senzaţie fizică neplăcută care ne semnalizează o rană sau o boală. Are o semnificaţie profundă în multe medii culturale şi tradiţii religioase, având ca scop purificarea şi curăţarea de aspecte nedorite ale sinelui nostru.

Durerea fizică ar putea dezvolta sentimente de moralitate şi virtute în cei care au greşit (sau consideră că au greşit), iar cei din jur percep sentimentele de regret, reducându-se şansele unei pedepse externe. Totuşi, chiar dacă prin acest mod de reducere a vinovăţiei se dobândeşte eliberarea, autopedepsirea nu este singura modalitate prin care noi ne putem corecta greşelile. Comportamente prosociale de tipul cererii de iertare şi încercarea de restabilire a legăturii/ relaţiei rupte sunt alternative mult mai constructive.

”Trebuie să sufăr”. În mod interesant, oamenii câteodată aleg să