Comentariu. Iniţiativele reformiste ale noului preşedinte american se lovesc de o vehementă opoziţie atât în ţară, cât şi în străinătate. Fie că este vorba de europeni, iranieni sau chiar de democraţii americani, preşedintele Obama este decis să le aplice o tehnică din judo. Mai întâi au fost liderii europenii, apoi fraţii Castro şi, în cele din urmă, ayatollahii iranieni. Au fost urmaţi de şefii companiilor americane de asistenţă de sănătate; şi, în final, de membri ai Congresului şi ai Senatului din propriul său partid.
Eşecuri, deocamdată
La summitul G20 din aprilie, liderii europeni au respins apelurile lui Obama pentru un pachet de stimulare fiscală globală. La scurt timp, în cadrul summitului NATO, preşedintele SUA nu reuşea să-i convingă pe şefii militari europeni să trimită mai multe trupe în Afganistan.
Obama a spus că vrea să „îmblânzească” embargoul impus Cubei în urmă cu patru decenii, explicând că acesta este începutul unui proces care ar trebui să ducă la o normalizare a relaţiilor. „Am făcut primul pas. Acum este rândul guvernului cubanez”, a spus atunci Obama.
Iar guvernul cubanez a răspuns imediat; făcând un pas înainte, apoi unul înapoi. Raúl Castro i-a transmis preşedintelui SUA că este pregătit să discute orice probleme. Dar apoi Fidel Castro a clarificat problema, semnalând faptul că Raúl n-a făcut nici mai mult nici mai puţin decât „să-şi exprime credinţa în principiile revoluţiei cubaneze”. Cu alte cuvinte, răspunsul Cubei la deschiderea manifestată de Obama a fost… nimic.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu iranienii. În timpul campaniei sale electorale, Obama spusese că ameliorarea relaţiilor cu Iranul este o prioritate.
Chiar a înregistrat un mesaj special către poporul iranian, cu subtitrare în limba farsi, în care a subliniat această speranţă. Răspunsul concis