Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul anunţă din nou că permite utilizarea forţei în centrul de cazare străini

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 martie 2013 ·

Guvernul a anunţat din nou, ca şi în luna octombrie, că a aprobat un proiect de lege care introduce, printre altele, posibilitatea utilizării forţei pentru "înlăturarea stării de pericol" în centrul de cazare a străinilor, dacă aceştia nu respectă obligaţiile care le revin, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege modifică şi completează OU 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit Guvernului, proiectul de Lege vizează, în principal, stabilirea competenţei ministrului Afacerilor Interne de a aproba, prin ordin, un regulament distinct în cuprinsul căruia să fie instituite regulile de ordine interioară pe care străinii cazaţi în centre sunt obligaţi să le respecte, precum şi modul de organizare a accesului, pazei, supravegherii şi însoţirii străinilor în şi din centru.

Documentul mai prevede introducerea unor dispoziţii referitoare la posibilitatea de comunicare a străinilor aflaţi în centrele de cazare cu membrii lor de familie şi cu reprezentantul legal, stabilirea în mod expres a principalelor obligaţii ale străinilor cazaţi în centre şi introducerea unor prevederi referitoare la posibilitatea luării unor măsuri, inclusiv prin utilizarea forţei, "graduale şi proporţionale" cu starea de pericol ce trebuie înlăturată în cazul nerespectării de către străini a obligaţiilor stabilite în sarcina acestora.

În luna octombrie a anului trecut, Guvernul a anunţat de asemenea că a adoptat un proiect de lege care modifică regimul străinilor în România, prin care propune dreptul de utilizare a forţei pentru împiedicarea părăsirii neautorizate a centrului de cazare a străinilor sau restabilirea ordinii interioare, argumentând că se impun măsuri în urma unor "situaţii deosebite" de aflux de migranţi intraţi ilegal în ţară începând cu luna mai 2011, în special în zona de sud-vest a României.

Conform normelor europene, în cazul res

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 47 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 37 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°