– Cred ca vei fi de acord cu mine ca lucrul cel mai spectaculos la Festivalul horror &fantasy de la San Sebastian (a 11-a editie; 27 octombrie-4 noiembrie) a fost... reactia publicului! Dupa Venetia, credeam ca vazusem (si, mai ales, auzisem) tot; dar spaniolii (sau bastii: eu n-am reusit sa-i deosebesc...) sint chiar mai zgomotosi decit italienii. In prima seara, am zis ca e o reactie spontana – aplauzele frenetice pe genericul festivalului, tropaiturile, uralele... –, apoi m-am convins ca e modul lor natural de a se manifesta. Foarte amuzanta si reactia lor atunci cind unul dintre difuzoare, iti amintesti?, a-nceput sa piriie, sa pacane, si toata sala a simulat, la unison, ritmul castanietelor...
– Pentru mine, care stii cit de sperios sint la filmele de groaza, a fost ca o terapie sa stau in aceeasi sala cu un public atit de insetat de singe. De fapt, trebuie spus ca asta e motivul manifestarilor lor atit de exuberante si de frenetice. Fiecare picatura de singe le provoaca un freamat de placere. Lipsa ei – o imensa frustrare. Fiecare mutilare, fiecare val de singe, fiecare sectionare, electrocutare aratata pe ecran ii ambaleaza. Fiecare elipsa sau inselatorie ii dezumfla. Tii minte cit de dezamagiti au fost atunci cind s-a dovedit ca sadica sedinta de acupunctura (in ochi!) si acea ciopirtire metodica operata de protagonista din Audition (r. Takashi Miike) era de fapt un vis? Si cit de incintati au fost atunci cind s-a dovedit ca, de fapt, nu era un vis si ca „operatia“ avusese loc?
– Intre Audition si celalalt film japonez pe care l-am vazut, Hypnosis (r. Masayuki Ochiai), il prefer pe ultimul! Primul, cu exceptia finalului dement, n-are nimic interesant... dar chiar si-asa, are momente atit de ridicole (chestia cu „visele“ de care vorbesti, „vis-in-vis“ si alte prostii – parca vedeam Eu sint Adam! in cheie horror...) incit parca, totusi
