Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Observaţie astronomică inedită: O EXPLOZIE stelară care a luminat o galaxie întreagă cu peste 12 miliarde de ani în urmă

Publicat in Mediafax, duminică 11 august 2013 ·

O explozie stelară care a luminat toată galaxia din care făcea parte astrul şi care a avut loc în urmă cu peste 12 miliarde de ani, la începuturile Universului, a fost observată de cercetătorii americani cu ajutorul unui satelit al NASA.

Explozia a avut loc în urmă cu peste 12 miliarde de ani, la circa 2 miliarde de ani după Big Bang. Moartea stelei a provocat expulzarea în spaţiu a unor jeturi puternice de materie şi energie, cu viteza luminii. Explozia a fost atât de puternică încât a luminat toată galaxia din care făcea parte astrul, iar acest lucru a făcut-o vizibilă pentru cercetători, potrivit maxisciences.com.

Lumina a călătorit 12,7 miliarde de ani până pe Pământ şi le oferă în prezent cercetătorilor informaţii precise despre primele stele din Univers.

"Steaua a trăit într-o epocă foarte interesantă, numită 'era întunecată', la doar câteva miliarde de ani după Big Bang", a explicat autorul studiului, Ryan Chornock, de la Centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian.

"Într-un fel, suntem medici legişti care investighează moartea unei stele şi viaţa galaxiei în primele ei momente cosmice", a mai spus acesta, citat de Science Daily.

Explozia stelei a fost detectată cu ajutorul razelor gamma şi a unui satelit al NASA, pe 6 iunie, iar cercetătorii au avut la dispoziţie timp suficient pentru a studia "postluminiscenţa" - cauzată de suflul exploziei, care atinge gazele din jur, le agită şi le face să strălucească. Această lumină trece apoi prin norii stelari, lăsând nişte "amprente" în măsura în care elementele chimice absorb anumite lungimi de undă. Observând spectrul luminos, astronomii pot să determine ce tip de gaze conţinea galaxia.

Iniţial, în Univers nu existau decât elemente uşoare - hidrogen, heliu, litiu. Elementele mai grele au fost create în interiorul stelelor de reacţii nucleare. Astfel, elementele necesare vieţii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 21 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 48 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 14 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Vremea în minivacanța de 1 mai și Paște. Ce temperaturi anunță meteorologii. Prognoză specială pentru București

Libertatea acum 3 ore
Minivacanța de 1 mai și Paște vine cu temperaturi ridicate în toată țara, anunță directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, citată de Agerpres. Sud-vestul țării va fi afectat de vântul puternic în următoar

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 3 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 17 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°