Conflictul armat de la Nistru a prins Moldova total nepregătită, fără arme şi fără ostaşi care să-şi dea viaţa pentru tânărul stat, împotriva unor forţe sprijinite de Armata a 14-a rusă. Începând de astăzi, „Adevărul" vă prezintă principalele episoade ale unei confruntări care este departe de a se fi terminat.
După destrămarea URSS, mii de soldaţi din unităţile militare dislocate la noi s-au întors în ţările lor doar cu lucrurile personale, în timp ce toate muniţiile au fost evacuate în Rusia. La 2 martie 1992, Republica Moldova avea armată numai pe hârtie, iar cei care apărau ţara erau poliţiştii şi voluntarii. „În acea zi ne-au dus la podul de la Vadul lui Vodă. Eram vreo 120 de oameni. Aveam scuturi de aluminiu şi vreo 20 de pistoale Makarov la tot batalionul", povesteşte Valeriu Daraban, poliţist care a luptat pe Platoul Coşniţa. Timp de două săptămâni, Batalionul numărul 6 patrulă şi santinelă de la Ciocana a păzit podul pe partea dreapta. Pe celălat mal stăteau deja gardiştii, baricadaţi în blocuri de beton armat.
De la 15 martie şi până la 1 iulie, poliţiştii şi combatanţii au luptat în livada de lângă Pohrebea şi Doroţcaia. „Stăteam pe frig, în martie e destul de rece. Noroc că mi-a adus cineva 20 de pufoaice. În primele zile nici mâncare n-aveam", îşi mai aminteşte fostul combatant.
ATMOSFERĂ COMPLICATĂ
În timp ce luptele pe platourile Coşniţa şi Cocieri erau în toi, şefii Ministerului Apărării, creat prin decret prezidenţial la 5 februarie, căutau ofiţeri pentru a închega o armată. „E greu de spus câţi militari erau în martie 1992 de partea Moldovei. Erau doar cazuri singulare. De exemplu, ofiţerul rus Leonid Karasiov, comandantul bazei militare de la Floreşti, era de partea noastră. A fost comandant de brigadă şi a luptat la Tighina. Acolo a fost grav rânit şi a primit pentru vitejie Ordinul Ştefan cel Mare", susţine colonelul Alexan
