Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞCOALĂ NOUĂ. Guvernul dă 16,7 milioane de euro pe 600 microbuze şcolare pentru primării care nu pot angaja şoferi. Primar: “Ai mâncare-n frigider, dar n-ai voie să-l deschizi”

Publicat in Gandul, vineri 27 septembrie 2013 ·

Gândul a demarat campania Şcoală nouă prin care îşi propune să determine ministerul Educaţiei şi autorităţile abilitate să creeze cadrul legal pentru aşa-zisul fond al şcolii, dar şi să ia măsurile necesare astfel încât părinţii, care "cofinanţează" anual sistemul de învăţământ, să nu mai fie nevoiţi să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publică auxiliare şi manuale. De asemenea, în cadrul acestei campanii, dorim să atragem atenţia asupra felului în care banii publici sunt cheltuiţi în scopuri electorale sub pretextul îmbunătăţirii condiţiilor din învăţământ.

Până la sfârşitul acestui an, Guvenul va cumpăra, prin ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, 600 de noi microbuze şcolare vopsite în galben, care vor fi inscripţionate cu sigla «Achiziţionat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în anul 2013». Întregul contract, care va fi atribuit prin licitaţie pe 1 noiembrie, va depăşi, cu TVA inclus, 16,7 milioane de euro, pentru fiecare microbuz statul alocând 28.150 de euro exclusiv din bugetul intern.

Blocarea posturilor în administraţia publică locală face însă ca primăriile de comună unde vor ajunge microbuzele destinate transportului elevilor la şcoală, în localităţi vecine, să nu poată însă angaja şi şoferii care să le conducă, susţine preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Emil Drăghici, pentru gândul.

Oficial, Guvernul a anunţat deblocarea posturilor din administraţia publică locală. În practică, pentru a angaja un şofer, un primar are nevoie de semnătura premierului Victor Ponta, printr-un procedeu birocratic complicat care poate dura câteva luni. “Şoferul se angajează de către comună, dar dacă ai postul blocat… E o procedură atât de anevoioasă încât trec luni de zile până să obţin ceva. Ştiţi cum e? Ai mâncare în frigider, dar n-ai voie să-l deschizi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 42 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 22 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 32 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 13 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 50 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°