Băncile austriece controlează o treime din sistemul bancar local, subsidiarele acestora având sub administrare active de peste 26 de miliarde de euro la jumătatea acestui an. Trei dintre băncile locale de top - BCR, Raiffeisen şi Volksbank - primesc directive de la Viena.
România este a doua mare piaţă din lume pentru băncile austriece, care au o expunere locală totală de peste 30 mld. euro, ceea ce echivalează cu 10% din Produsul Intern Brut (PIB) al Austriei.
Austria este urmată în clasamentul privind expunerile locale de Grecia (cu 17% din activele totale) şi la mare distanţă de Franţa şi Italia. Interesul bancherilor de la Viena faţă de ceea ce se întâmplă la Bucureşti este foarte mare, nu de puţine ori aceştia s-au arătat critici la adresa anumitor decizii luate de autorităţile române.
În contextul turbulenţelor financiare care se ţin lanţ în Europa, greutatea expunerii băncilor dintr-o ţară faţă de economii străine capătă mult mai multă greutate, interconectarea prin fluxuri de bani antrenând riscuri reciproce: dacă România reintră în recesiune, sistemul bancar austriac are o problemă.
Datele publicate de Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) arată că grupurile financiare austriece şi-au majorat expunerea pe România cu circa o jumătate de miliard de euro în primele trei luni din 2011, în condiţiile în care băncile din Grecia şi Franţa şi-au redus expunerea locală.
Astfel, austriecii de la Erste - care deţin cea mai mare bancă locală, BCR - au continuat să finanţeze şi sectorul privat şi statul, atât prin intermediul BCR, dar şi direct. Activele BCR reprezintă peste 8% din activele totale ale Erste, în timp ce în cazul Raiffeisen activele locale au o pondere de 4,5% din activele totale ale grupului.
Spre deosebire de băncile austriece, competitorii europeni au o expunere mai mică pe România. De exemplu, afacerile local