A patra rundă a campionatului primei ligi la handbal feminin nu a consemnat vreo surpriză, poate doar scorurile mari înregistrate la Braşov, Zalău şi Bucureşti. Campioana a dispus în sala din Giuleşti de medaliata cu bronz a ediţiei precedente, CSM, formaţie aflată în mare suferinţă, fără vreun punct câştigat în cele patru runde. Tinerele din formaţia Zalăului
s-au impus la 17 goluri diferenţă în faţa noii formaţii constănţene, iar braşovencele au realizat cel mai bun meci din ultima vreme obţinând o victorie la scor cu o formaţie de top a campionatului, echipa pregătită de antrenorul Cornel Bădulescu de la HCM Roman. Patru formaţii se menţin în top cu maximum de puncte,iar pe primul loc s-a instalat echipa pregătită de Gheorghe Tadici, HC Zalău,la golaveraj în faţa Oltchimului. Rulmentistele au avansat până pe locul 5, imediat sub careul de aşi, poziţie pe care speră s-o menţină până la finalul campionatului (poate chiar mai sus).
Rezultatele rundei a IV-a: CSM Bacău - Oţelul Galaţi 24-29 (14-13); HCM Ştiinţa Baia Mare -Cetate Devatrans 29-25 (14-10); SCM Craiova - ”U”Jolidon Cluj 24-28 (12-12); HC Zalău - ”U” Neptun Constanţa 34-17 (17-6); Dunărea Brăila - CSM Ploieşti 29-23 (14-13); CSM Bucureşti-Oltchim Rm.Vâlcea 23-35 (12-16); Corona Rulmentul Braşov-HCM Roman 32-23 (15-9).
Etapa următoare 8 octombrie, Cetate Devatrans- SCM Craiova, CSM Ploieşti-HCM Baia Mare, ”U” Neptun Constanţa-Dunărea Brăila, Oţelul Galaţi-HC Zalău, HCM Roman -CSM Bacău, ”U” Jolidon Cluj-CSM Bucureşti, Meciul Oltchim Rm.Vâlcea - Corona Rulmentul Braşov nu i s-a stabilit data disputării deoarece campioana dispută pe 8 octombrie meciul cu Volgograd din Liga Campionilor.
Clasament
1. H.C. Zalău 4 4 0 0 114- 74 8
2. Oltchim 4 4 0 0 140-102 8
3. Brăila 4 4 0 0 123-100 8
4. Galaţi 4 4 0 0 106-91 8
5. Corona 4 2 0 2 116-98 4
6. Clu