Miercuri seara, înainte ca fumul alb să se înalţe deasupra Capelei Sixtine de la Vatican, atenţia tuturor a fost captată pentru câteva momente de un pescăruş, scrie ABC News.
Pasărea s-a aşezat chiar pe coşul de pe acoperişul Capelei, făcându-i să zâmbească pe credincioşii adunaţi în Piaţa Sf. Petru, dar şi pe milioanele de oamenii care au urmărit evenimentul la televizor.
De asemenea, pescăruşul a devenit „vedetă” şi pe Internet, unde contul de Twitter „Sistine Seagull”, creat special, a adunat imediat 7.000 de fani.
Pe de altă parte, au existat şi voci care au arătat că apariţia păsării ar fi un semn rău. În ianuarie, un porumbel al păcii eliberat de Papa Benedict al XVI-lea de la balcon a fost atacat de un pescăruş. Acesta a reuşit însă să scape zburând printre porticurile şi coloanele din Piaţa Sf. Petru.