Fostul consilier prezidențial în timpul interimatului lui Crin Antonescu, Radu Zlati susține că la toamnă USL nu va mai exista din cauza acțiunii Agenției Naționale de Integritate. Zlati, la ora actuală deputat PNL, susține că s-ar fi așteptat ca Guvernul și Parlamentul să modifice legea ANI în regim de urgență. Zilele trecute, ANI a anunţat că 108 primari şi şefi de CJ sunt incompatibili.
"M-aș fi așteptat ca semnalele de alarmă provenite din teritoriu să fie ascultate și înțelese, atât la Palatul Victoria, cât și la Cameră și Senat. M-aș fi așteptat ca legea să fie modificată în regim de urgență, până când un val de hotărâri judecătorești nu va șterge de pe harta politică a țării primăriile și consiliile județene controlate de către USL. În loc de asta, am auzit… tăcerea. Atunci când nu s-a auzit, meschin, sunetul neputinței și al coabitării inepte, din care doar unul câștigă. Iar acel unul nu este nici USL, nici poporul român", scrie deputatul PNL pe blogul său.
Radu Zlati argumentează că forța politică a unui partid ține de numărul de consilii județene și locale și de numărul de primari pe care îi are.
"Primul pas înspre dobândirea puterii parlamentare este înstăpânirea la firul ierbii, adică cucerirea consiliilor locale și județene, a primăriilor, a conducerilor de CJ. Lovitura mortală nu a fost dată PDL-ului în decembrie, ci în iunie 2012, când PDL a încetat să fie ceea ce se mândrea a fi: un partid al primarilor. Cu alte cuvinte vreau să spun și să subliniez că USL este ceea ce este pentru că are în spate nu doar o armată de activiști, membrii și simpatizanți. Dar și osatura unei constelații de consilieri locali și primari, de președinți de consilii județene și consilieri județeni", a mai spus deputatul PNL.
În context, argumentează Zlati, dacă ANI își face treaba așa cum a procedat până acum, USL va deveni " un colos cu picioare de lut". @