Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii vor putea circula cu bilete comune pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 septembrie 2012 ·

Bucureştenii ar putea circula cu cinci tipuri de bilete comune pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători, ultimele aferente inelului de cale ferată al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, municipalitatea a semnat un acord de colaborare cu Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), Metrorex şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, care are în vedere introducerea a cinci tipuri de bilete de călătorie.

Astfel, ar putea fi aprobate biletele unice, care vor fi valabile timp de 60 de minute de la prima validare, atât la Metrorex, cât şi la RATB. Biletul unic va avea un număr nelimitat de validări timp de 60 de minute. Costul biletului va fi de cinci lei, din care trei lei vor merge către bugetul RATB, iar doi lei către cel al Metrorex.

Cel de-al doilea tip de titlu de călătorie comun va fi biletul unic multiplu cu zece călătorii, valabil 60 de minute de la prima validare, cu număr nelimitat de validări, atât la Metrorex, cât şi la RATB. Preţul biletului multiplu cu zece călătorii va fi de 30 de lei, din care 15 lei vor merge către bugetul RATB şi 15 lei către Metrorex.

Un alt titlu de călătorie comun între RATB şi Metrorex va fi abonamentul unic pentru o zi, cu număr nelimitat de validări, cu valabilitate de 24 de ore începând cu ora la care se face prima validare. Costul unui abonament unic pe timp de o zi este de 16 lei, din care opt lei vor merge către bugetul RATB şi opt lei către Metrorex. Potrivit proiectului de hotărâre, cel de-al patrulea titlu de călătorie comun este biletul unic cu valabilitate de 90 de minute, pe liniile RATB şi pe trenurile regionale ale CFR Călători care circulă pe inelul de cale ferată al Capitalei. Costul acestui bilet va fi de cinci lei,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 36 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 52 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°