Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Oltchim au blocat din nou DN 64, timp de o jumătate de oră

Publicat in Gandul, marți 2 aprilie 2013 ·

Aproximativ 500 de angajaţi ai combinatului Oltchim au blocat, marţi, timp de o jumătate de oră, Drumul Naţional 64 Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani, nemulţumiţi de anunţul privind disponibilizarea a peste 1000 de salariaţi, transmite corespondentul MEDIAFAx.

Marţi dimineaţă, angajaţii Oltchim au blocat DN 64, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Drăgăşani. După aproximativ o jumătate de oră, salariaţii au revenit la combinat, unde protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, fără a fi înregistrate incidente.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, oamenii sunt dezămăgiri de concluziile întâlnirii de luni de la sediul Ministerului Economiei dintre ministrul Varujan Vosganian cu conducerea şi sindicatele de la Oltchim şi administratorii judiciari.

"Răspunsurile primite din partea Ministerului Economiei i-au supărat şi oamenii cer în continuare ca guvernanţii să ofere răspunsuri în ceea ce priveşte soarta lor. Concedierile colective sunt soluţii pentru un faliment, nu pentru o insolvenţă. Trimiterea în şomaj a peste 1.000 de oameni nu este o soluţie, măsura este oricum ilegală, iar salariaţii îl aşteaptă în continuare la Râmnicu Vâlcea pe premierul Victor Ponta. Joi oricum vom merge noi la Bucureşti", a declarat Mihai Diculoiu.

Câteva sute de angajaţi ai Oltchim au blocat şi luni, dar şi pe parcursul săptămânii trecute, Drumul Naţional 64. Luni, oamenii au mers în marş spre zona de nord a oraşului, iniţial ei blocând DN 67 Râmnicu Vâlcea - Horezu - Târgu Jiu.

Tot luni, liderul sindical de la Olchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, a anunţat că pe listele de disponibilizări de la combinat sunt 1.020 de salariaţi, cerându-le acestora să nu semneze actele pe motiv că decizia de trimitere în şomaj este "ilegală".

Diculoiu a susţinut că hotărârea de disponibilizare luată de către administratorul judiciar este il

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 21 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 26 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 41 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°