Cei de la guvernare au ca obiectiv redobândirea încrederii publice (dar cum, cu cine, în ce interval de timp?), iar cei din opoziţie trăiesc strict din sindromul anti-Băsescu.
Cu cine vom vota? Nu atât cu ce partide, cât cu ce oameni? Cum va arăta lupta pentru Preşedinţie? Întrebarea nu e prematură, deşi nu vom fi chemaţi la urne mâine. Dar un candidat pentru o funcţie politică importantă se pregăteşte din timp. E identificat cu discernământ, antrenat cu pricepere, modelat prin exerciţii de campanie, în aşa fel încât în ceasul confruntării ultime să aibă un portret coerent, pregnant şi competitiv. Dacă aş fi în situaţia de a lua o decizie strategică în această privinţă, aş socoti că sunt în criză de timp. M-aş grăbi. Or, ceea ce mă uimeşte este calmul (cel puţin aparent) cu care toate partidele autohtone privesc spre viitorul electoral imediat. Clar nu e decât că vor să câştige, că se concentrează nevrotic pe aritmetica voturilor şi că se bizuie mai mult pe exasperarea populaţiei decât pe eficienţa proprie. Cei de la guvernare au ca obiectiv redobândirea încrederii publice (dar cum, cu cine, în ce interval de timp?), iar cei din opoziţie trăiesc strict din sindromul anti-Băsescu. Alegerile se câştigă însă cu oameni, cu figuri carismatice, cu „locomotive" mobilizatoare. Avem pe scenă, sau la orizont, aşa ceva? Se caută asemenea personaje?
Eroarea taberei opozante este aceea de a crede că nu mai e nevoie de nicio căutare, pentru că „finaliştii" au fost deja găsiţi. Eroarea guvernanţilor e eroarea de a crede că mai au încă timp să caute, că dispun de o „pepinieră" consistentă, utilizabilă prompt, de azi pe mâine. Să le luăm pe rând. Opoziţia pare să fi ales. Crin Antonescu are aerul că se consideră condamnat la victorie, Victor Ponta priveşte şi el spre viitor cu o încredere adolescentină. Amândoi au ceva ţanţoş şi somnolent. Cred mai mult în inerţie de