Despre nepotul său, Carol I ar fi spus că era "un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii".
Despre nepotul său, Carol I ar fi spus că era "un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii".
Adevărată sau nu, caracterizarea pusă pe seama primului Hohenzollern descins în România are un sîmbure de adevăr. Multe dintre trăsăturile pozitive de caracter ale rudelor sale germane i-au fost străine lui Carol al II-lea. Dintre membrii Casei Regale a fost primul născut pe teritoriul ţării şi botezat în religia ortodoxă. Lipsit de accentul german, caracteristic rudelor, a fost îndrăgit şi receptat ca unul "de-ai noştri".
Nu i-au plăcut instrucţiile militare şi disciplina cazonă. În schimb, s-a integrat repede în societatea românească, făcîndu-şi numeroşi prieteni şi duşmani. Adeseori, încălcînd eticheta şi rigorile Casei Regale, s-a aflat în compania ibovnicelor din popor.
SCHIMBARE. Întronarea lui Carol al II-lea (1930) a schimbat faţa dinastiei de Hohenzollern. Rigoarea, disciplina şi rigiditatea tipică monarhilor Carol I şi Ferdinand I au dispărut, tînărul Rege oferind iluzia unui suveran popular, dornic de reforme şi implicat în politică. Reversul medaliei au fost desele renunţări la tron, cheltuielile exorbitante (de multe ori din bugetul statului), apetenţa pentru lux şi goana după cîştiguri.
DECORAŢII PENTRU MITĂ. La curte, Carol al II-lea a readus tare şi obiceiuri din vremea domniilor fanariote. "Atenţiile" şi şperţurile pentru membrii dinastiei, de neconceput pe vremea lui Carol I şi a lui Ferdinand I, au pătruns în anii ’30 în protocolul neoficial al Casei Regale. Industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt făceau donaţii palatului, în numele susţinerii "operei de binefacere" a suveranului. În 1931, cu ocazia aniversării unui an de la
