În urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea sub control judiciar a lui Yair Miron.
Instanţa arată în motivarea acestei decizii "că mijloacele de probă strânse până în acest moment în cele nouă volume de urmărire penală dezvăluie faptul că Yair Miron nu era implicat în mod direct şi efectiv în realizarea procedurilor legate de fertilizarea in vitro şi în activitatea de racolare a donatoarelor sau a persoanelor care doreau să beneficieze de tehnica de reproducere umană asistată".
De asemenea, magistraţii CAB au apreciat că, deşi în actele firmei Sabyc acesta figura în calitate de asociat unic, iar începând din iulie 2007, şi de administrator cu puteri depline, activitatea clinicii era condusă şi coordonată în fapt de Harry Mironescu.
Instanţa a considerat relevantă declaraţia martorului cu identitate protejată "Rădulescu Mihai" care relatează că Sabyc "e coordonată în mod nemijlocit şi exclusiv de către medicul specialist ginecolog Miron Harry, deşi asociat al societăţii în cauză este fiul său, în persoana numitului Yair Miron... Dr. Miron Harry este persoana care se ocupa de organizarea întregii activităţi a policlinicii respective, indiferent că aceasta este aparentă şi legală ori că este cea care asigura paravanul activităţii ilegale ... De asemenea, acesta se ocupa de aducerea din străinătate a echipelor de medici ginecologi şi embriologi străini (din Israel) care realizează în mod efectiv procedurile necesare fecundării şi embriotransferului, de cazarea acestora la hotel, de punerea la dispoziţia medicilor străini a condiţiilor necesare fertilizării «in vitro», sens în care acesta asigura instrumentarul, locaţia şi restul aparaturii necesare".
Acelaşi martor a declarat anchetatorilor că Yair Miron se ocupa de conducerea cabinetului de estetică, iar activitatea celor doi este separată şi a aflat despre existen