Draga Gica Preda,
Am citit cu interes replica ta – Despre lupta dintre generatii in filmul romanesc si alte bla-bla-uri –, publicata in Nr. 235 al Observatorului cultural. As vrea sa te felicit, in primul rind, pentru curajul de a „fluiera in bisericile“ stiute, de a-ti asuma marginalitatea in raport cu o bisericuta sau alta (nu de asta ducem lipsa, ci de mai multe filme si de mai multe filme bune!), in fine, de a te declara „independent“: crede-ma, este o lunga lupta solitara...
Nici eu nu cred in generatiile biologice, ci doar in cele ale talentului si ale talentului-dus. De aceea am fost – ca si tine, presupun – reticent in a ma „angaja“ de o parte sau alta; cum stii, am iesit de mult timp din UCIN si, desi am fost solicitat, nu intentionez sa mai intru in nici o asociatie, oricit de stimabili membrii ei. Recentul scandal al acordarii notelor de catre juriul CNC a scos in evidenta, cu o ironie ce nu-ti va fi scapat, ca sistemul, chiar „imbunatatit“, chiar si „amendat“, pe ultima suta de metri, prin contestatii (cazul Puiu), nu functioneaza – cita vreme intervin omenesti (prea omenesti!) umori, invidii, lipsuri de caracter... Dar a mai evidentiat ceva, cred: faptul ca exista o solidaritate a „batrinilor“, pe care „tinerii“ nu o au. Si nu stiu daca e bine sau rau ca nu o au; stiu doar ca solidaritatea mediocritatii ma dezgusta, iar lipsa de solidaritate a talentului ma intristeaza. Aici nu mai este vorba – cum s-ar crede – de „generatii“ biologice, ci de o evidenta: este evident ca talente ca Thomas Ciulei sau Hanno Höffer ar fi meritat sa faca film (dupa gustul meu, Ajutoare umanitare este cel mai bun scurtmetraj romanesc din ultimii 14 ani), in timp ce ex-talente ca Nichitus sau Nicolaescu, nu!
Si ajung astfel la cele citeva fraze care m-au nedumerit in replica ta; spui, la final, asa: „Dar un regizor trecut de 60 de ani nu m
